Un vector este ca un rând de cutii numerotate — fiecare cutie poartă un index (adresa ei) și conține o valoare. În loc să creezi zeci de variabile separate, pui toate datele într-un singur șir și le accesezi prin poziție.
Odată ce știi să citești și parcurgi un șir cu bucla FOR, poți rezolva probleme reale: găsești maximul, calculezi suma, numeri elementele care respectă o proprietate sau chiar sortezi datele în ordine.
Aproape orice aplicație modernă — de la un catalog de note până la un clasament sportiv — se bazează pe șiruri de valori.
Un șir (numit și vector sau tablou unidimensional) este o colecție ordonată de valori de același tip, stocate împreună sub un singur nume. Fiecare element are o poziție numită index — un număr care îți spune exact unde se află valoarea.
Notația standard este v[i]: numele șirului urmat de index în paranteze drepte. Dacă i = 3, atunci v[i] înseamnă al treilea element din șir. Indexul poate fi și o variabilă — de aceea șirurile funcționează atât de bine împreună cu bucla FOR.
Dimensiunea șirului se păstrează de obicei în variabila n și se citește prima — nu poți citi elementele fără să știi câte sunt.
PENTRU i = 1, n EXECUTA trebuie sa stie valoarea lui n inainte de a porni. Fara n, calculatorul nu stie dupa cate elemente sa opreasca citirea. De aceea sablonul este intotdeauna: citim n, apoi citim elementele intr-un FOR de la 1 la n.
> devine < in conditia de comparare.