Software si sistemul de operare: tipuri, functii, sisteme de fisiere

Apesi butonul de pornire. Cateva secunde vezi sigla producatorului, apoi ecranul de conectare Windows. Abia dupa aceea deschizi Audacity si tai linistea de la inceputul inregistrarii corului.

Observa ordinea: ceva a pornit inainte de programul tau, a aprins ecranul, a recunoscut tastatura si abia apoi ti-a dat voie sa lucrezi. Programul de montaj audio nu ar fi putut face nimic din toate astea.

Firmware = program scris intr-un cip al aparatului, care porneste odata cu el si il face sa functioneze ca aparat. Nu il instalezi tu si de obicei nici nu il vezi: firmware-ul din placa de baza (UEFI/BIOS) porneste calculatorul si cauta sistemul de operare, iar firmware-ul din interiorul unei clape MIDI sau al unui aparat foto face ca butoanele lui sa insemne ceva.

Firmware-ul se poate actualiza, dar rar si cu grija — la aparate foto si la instrumente electronice producatorul publica din cand in cand o versiune noua.

Intrebare 1: daca il stergi, mai porneste calculatorul? Daca nu → software de sistem.

Intrebare 2: rezolva o sarcina a mea (desenez, scriu, montez)? Daca da → aplicatie.

Intrebare 3: sta in cipul unui aparat si nu il gasesc in lista de programe instalate? Atunci e firmware.

Pe acelasi calculator, in acelasi timp: se exporta un video de 4 minute, canta o piesa in fundal, imprimanta scoate 30 de programe de sala, iar tu redenumesti fotografiile lucrarilor. Patru lucruri diferite, un singur procesor.

Nimeni nu se blocheaza, sunetul nu se intrerupe, iar fotografia pe care o redenumesti nu ajunge din greseala in coada de tiparire. Cineva tine ordinea. Acela e sistemul de operare.

Fiecare program pornit este un proces. SO le da pe rand felii foarte scurte de timp de procesor, atat de repede incat ti se pare ca merg simultan. Tot el opreste un program blocat, cand alegi asta.

Da fiecarui program zona lui de memorie si nu lasa un program sa scrie in memoria altuia. De aceea, cand editorul video se inchide brusc, browserul ramane deschis.

Tine evidenta a ce este scris pe disc si unde: creeaza, deschide, muta si sterge fisiere si foldere. Aceasta functie se sprijina pe sistemul de fisiere, despre care vorbim in atomul 5.

Vorbeste cu tableta grafica, cu imprimanta, cu placa de sunet, cu stickul. Tu apesi „Tipareste” in aceeasi fereastra, indiferent de marca imprimantei — diferenta o stie driverul, nu tu.

Cere parola, tine conturile separate si stabileste cine are voie sa citeasca sau sa modifice un fisier. In laborator, asta face ca portofoliul tau sa nu fie sters de la contul altui elev.

Actorii, luminile, sunetul si scena exista si fara el — dar fara cineva care spune cine intra, cand se stinge lumina si cine foloseste microfonul acum, totul se suprapune. Sistemul de operare e regizorul tehnic al calculatorului: nu joaca in piesa, dar fara el nu incepe piesa.

Calculatorul din laborator pe care montezi afisul. Telefonul cu care filmezi repetitia. Serverul scolii, de unde profesorul ia temele trimise. Si mixerul digital din sala de spectacol, care are ecran, meniuri si memoreaza setarile.

Toate patru au un sistem de operare. Dar nu acelasi fel de sistem de operare — pentru ca nu li se cere acelasi lucru.

Exemple: Windows 11, macOS, Ubuntu Desktop.
Ce conteaza: interfata grafica confortabila, multe aplicatii instalabile, raspuns imediat la maus si tastatura.
La arte: statia pe care montezi video, desenezi sau scrii partituri.

Exemple: Windows Server, Ubuntu Server.
Ce conteaza: sa mearga luni intregi fara oprire, sa serveasca simultan multi utilizatori din retea, sa fie administrat de la distanta. De multe ori nici nu are interfata grafica instalata — se comanda prin linie de comanda.
La arte: calculatorul pe care sta arhiva de inregistrari sau site-ul liceului.

Exemple: Android, iOS si iPadOS.
Ce conteaza: consum mic de energie, ecran tactil, aplicatii instalate dintr-un magazin oficial, camera si senzori la indemana.
La arte: telefonul cu care filmezi repetitia sau tableta pe care schitezi.

Unde: in aparate care fac un lucru anume — o consola de lumini, un mixer digital, o masina din tipografia unde se tipareste afisul, un automat de bilete.
Ce conteaza: sa reactioneze in timp garantat (cand apesi butonul, lumina se schimba acum, nu peste o secunda) si sa nu se blocheze. De regula sistemul este ascuns in aparat si nu poti instala pe el aplicatii oarecare.

Prudenta: ce sistem anume ruleaza un mixer sau o consola difera de la producator la producator; important pentru tine e categoria, nu numele comercial.

Vrei sa micsorezi fotografia unei lucrari. Pe calculatorul din laborator tragi cu mausul de coltul imaginii. Pe tableta apropii doua degete. Iar un coleg de la informatica scrie o comanda intr-o fereastra neagra si micsoreaza dintr-o data toate cele 40 de fotografii.

Acelasi rezultat, trei moduri de a-i spune calculatorului ce vrei. Acestea sunt interfetele.

Ferestre, pictograme, meniuri, butoane — actionate cu maus sau touchpad. Vezi obiectul si il arati.
Avantaj: se invata usor, vezi tot ce se poate face.
Limita: pentru 40 de fisiere faci de 40 de ori aceeasi miscare.
Exemple: File Explorer in Windows, Finder pe macOS, Files (Nautilus) in Ubuntu.

Comanda este miscarea degetelor pe o suprafata tactila: atingere scurta pentru deschidere, apasare lunga pentru meniul de context, glisare pentru derulare, apropierea sau departarea a doua degete pentru marire si micsorare.
Unde apare: telefoane si tablete, ecranele tactile ale unor calculatoare, touchpadul unui laptop.
La arte: schitezi cu creionul digital si rotesti panza cu doua degete, fara sa cauti vreun buton.

Scrii comanda in text, sistemul o executa. Nu vezi optiunile — trebuie sa le stii.
De ce exista inca: o comanda poate lucra dintr-o data pe sute de fisiere si poate fi data de la distanta, pe un server fara ecran.
Unde o gasesti: Terminal in Ubuntu (combinatia obisnuita Ctrl+Alt+T), PowerShell sau Linia de comanda in Windows.

Un lucru, o data → grafica. Cu mana pe ecran, in miscare → gesturi. Acelasi lucru de o suta de ori sau pe un calculator fara ecran → linie de comanda.

Intr-un dulap sunt 3.000 de partituri. Ca sa gasesti una in 10 secunde, dulapul are nevoie de o regula: rafturi numerotate, un registru la intrare, un loc unde se noteaza ce s-a imprumutat. Regula nu e hartia si nu e dulapul — e felul in care sunt organizate.

La fel sta treaba cu discul. Discul este piesa fizica. Regula dupa care se scrie pe el si se regaseste ce s-a scris se numeste sistem de fisiere. Si exista mai multe reguli posibile.

Folosit pentru discul pe care e instalat Windows. Suporta fisiere mult mai mari de 4 GB, tine drepturi de acces pe utilizator si un jurnal al scrierilor, care ajuta la recuperare dupa o pana de curent.
De stiut: un Mac poate de obicei citi un disc NTFS, dar nu poate scrie pe el fara programe suplimentare. Deci nu e alegerea buna pentru un stick care circula intre Windows si Mac.

Il gasesti pe multe stickuri si carduri din fabrica. E citit de aproape orice: calculatoare, aparate foto, televizoare, boxe active, unele pianine digitale.
Limita care te va lovi: un singur fisier nu poate depasi aproape 4 GB. Exact asta a blocat copierea din provocarea de la inceput.

Creat pentru memorii flash (stickuri, carduri SD). Nu are limita practica de 4 GB pe fisier si este scris direct atat de Windows, cat si de macOS; sistemele Linux recente il suporta si ele.
Cand il alegi: stick sau card pentru fisiere mari care circula intre calculatoare diferite — video de spectacol, sesiuni audio, scanari la rezolutie mare.

Sistemul de fisiere folosit implicit de Ubuntu pentru discul pe care e instalat. Are jurnal, drepturi de acces si merge bine cu discuri mari.
De stiut: Windows nu citeste ext4 fara programe suplimentare. Un disc ext4 dus in laboratorul cu Windows va parea, cel mai probabil, gol sau neformatat — nu il formata, ai sterge tot.

Apple File System, folosit implicit pe macOS incepand din 2017, gandit pentru SSD-uri. Are functii moderne de copiere rapida si de instantanee ale discului.
De stiut: ca si ext4, nu e citit de Windows fara programe suplimentare. E potrivit pentru discul de lucru al unui Mac, nu pentru un stick care circula prin scoala.

Disc intern Windows → NTFS. Disc intern Ubuntu → ext4. Disc intern Mac → APFS.
Stick cu fisiere mici, pentru aparate vechi → FAT32. Stick cu fisiere mari, intre Windows si Mac → exFAT.

Trimiti proiectul la o tipografie sau la un studio si esti intrebat: „Pe ce lucrezi si cum e formatat stickul?”. Raspunsul nu se ghiceste — se citeste, in doua ferestre. Programa cere lucrul pe Windows sau pe Linux (Ubuntu); mai jos ai pasii pentru Windows si, la fiecare, unde se face acelasi lucru in Ubuntu.

1. Deschide Setari (combinatia Windows + I).
2. Mergi la Sistem, apoi jos la Despre.
3. Citeste la Specificatii Windows: editia si versiunea; la Specificatii dispozitiv: procesorul si memoria RAM instalata.

In Ubuntu: aceleasi date sunt in Settings (Setari), sectiunea About (Despre). In Terminal, comanda lsb_release -a afiseaza versiunea distributiei.

1. Deschide File Explorer (combinatia Windows + E).
2. Intra in Acest PC, unde vezi unitatile: C:, D:, stickul.
3. Clic dreapta pe unitatea care te intereseaza → Proprietati.
4. In fila General citesti randul Sistem de fisiere: NTFS, exFAT sau FAT32. Tot acolo vezi spatiul folosit si cel liber.

In Ubuntu: aplicatia Disks (Discuri) arata acelasi lucru pentru fiecare partitie; in Terminal, comanda lsblk -f listeaza unitatile impreuna cu sistemul lor de fisiere.

1. Apasa Ctrl + Shift + Esc — se deschide Manager de activitati.
2. In fila Proces, apasa pe capul coloanei CPU sau Memorie ca sa sortezi descrescator.
3. Vezi imediat ce aplicatie iti incetineste exportul video. Aici se vede in practica functia 1 si functia 2 din atomul 2.

In Ubuntu: aplicatia System Monitor (Monitor de sistem), fila Processes; in Terminal, comanda top.

Schimbarea sistemului de fisiere se face prin formatare (in Windows: clic dreapta pe unitate → Formatare, apoi alegi din lista NTFS, exFAT sau FAT32). Formatarea sterge tot ce se afla pe acea unitate. Deci: intai copiezi fisierele in alta parte, apoi formatezi, apoi le pui inapoi. Si nu formatezi niciodata o unitate care nu e a ta.