1. Pe unde iese munca ta din calculator
Ai terminat afisul concertului in GIMP si l-ai salvat. Pana aici, afisul nu exista pentru nimeni: pe disc e un sir de numere. Ca sa ajunga la oameni, trebuie sa iasa: pe monitor il vezi tu, pe hartie ajunge la avizier prin imprimanta, pe peretele salii ajunge prin videoproiector, iar textul lui poate fi citit cu voce prin boxe. Patru dispozitive, acelasi fisier, patru forme in care el devine perceptibil.
Un periferic de intrare-iesire face amandoua lucrurile, prin acelasi dispozitiv: si preia date de la om sau din mediu, si trimite date inapoi.
INTRARE (tastatura, tableta grafica, microfon, scaner) → PRELUCRARE (procesorul, memoria RAM, placa video, placa de sunet) → IESIRE (monitor, videoproiector, imprimanta, plotter, imprimanta 3D, boxe).
La mijloc, placile de interfata fac traducerea: placa video pregateste semnalul pentru ecran, placa de sunet transforma numerele in semnal electric pentru boxe.
Doua monitoare arata la fel din fata, dar unul costa dublu. Diferenta nu se vede in fotografie, ci in parametri: numere care spun cat de bine isi face treaba dispozitivul (rezolutie, luminozitate, viteza, precizie). In fiecare atom care urmeaza vei gasi parametrii care conteaza — sunt exact lucrurile pe care le compari inainte sa alegi sau sa ceri un aparat pentru laborator.
2. Monitorul si videoproiectorul — imaginea pentru unul si imaginea pentru toti
Acelasi afis deschis pe doua monitoare din laborator arata diferit: pe unul rosul e caramiziu, pe altul e aprins. Ai pictat un fundal in nuante apropiate si, pe al doilea ecran, jumatate din treceri dispar. Nu ai gresit tu — difera panourile.
Rezolutia — cate puncte are imaginea pe latime si pe inaltime: 1920×1080 (Full HD), 2560×1440, 3840×2160 (4K UHD). Mai multe puncte inseamna mai mult loc de lucru si detalii mai fine.
Diagonala — masurata in inch (un inch = 2,54 cm). Aceeasi rezolutie pe o diagonala mai mare inseamna puncte mai mari, deci imagine mai putin fina.
Rata de reimprospatare — de cate ori pe secunda se reface imaginea, in herti: 60 Hz este obisnuit, 120 sau 144 Hz dau miscare mai fluida (util la montaj video si la jocuri).
Luminozitatea — in candele pe metru patrat (cd/m², numite si niti); conteaza intr-o incapere luminoasa.
Tipul panoului — panourile IPS pastreaza culorile stabile si cand privesti din lateral, ceea ce le face potrivite pentru grafica; panourile TN sunt mai ieftine si foarte rapide, dar culorile se schimba cu unghiul de privire.
Acoperirea de culoare — cat din spatiul de culoare sRGB poate reda panoul. Aici se ascunde diferenta dintre cele doua ecrane din exemplu.
Luminozitatea — in lumeni ANSI. Cu cat sala e mai luminoasa, cu atat ai nevoie de mai multi. Aparatele de sala de clasa au de ordinul a cateva mii de lumeni ANSI.
Rezolutia nativa — rezolutia reala a aparatului. Un proiector poate primi un semnal mai mare decat rezolutia lui, dar il reduce; detaliile pierdute nu se intorc.
Raportul de contrast — diferenta dintre cel mai luminos alb si cel mai inchis negru. Contrastul mic face ca negrul din decor sa para gri.
Raportul de proiectie — de la ce distanta trebuie asezat ca sa obtii o imagine de o anumita latime. Modelele cu proiectie scurta pot sta aproape de perete, ceea ce ajuta pe o scena mica.
Zgomotul ventilatorului si durata de viata a sursei de lumina (lampa sau LED) — conteaza la un spectacol, unde ventilatorul se aude in liniste.
Monitorul: imagine stabila si fidela, dar o vad una-doua persoane. Videoproiectorul: imagine uriasa pentru toata sala, dar are nevoie de semiintuneric, culorile sunt mai putin fidele si depind de culoarea peretelui.
Regula: nu judeca niciodata culoarea unei lucrari dupa cum arata pe videoproiector. Culoarea se verifica pe monitor, iar tiparul se verifica pe hartie.
3. Imprimanta si plotterul — de pe ecran pe hartie
Pentru spectacolul de sfarsit de semestru ai de facut doua lucruri: 150 de programe de sala A5, alb-negru, si 3 afise A1 color pentru intrarea liceului. Sunt doua lucrari complet diferite, si nu se fac pe acelasi aparat.
Jet de cerneala: reda bine fotografiile si trecerile fine de culoare, aparatul e ieftin la cumparare. In schimb cerneala se poate usca in duze daca nu tiparesti o vreme, iar costul pe pagina este mai mare la tiraje.
Laser: foarte rapida, cost mic pe pagina la text, tonerul nu se usuca. In schimb fotografiile ies mai plate decat la jet de cerneala, iar aparatul color costa mai mult.
Rezolutia de tiparire — in dpi (puncte pe inch): cate puncte de cerneala sau de toner incap pe un inch. Mai multe puncte inseamna detalii mai fine.
Viteza — in ppm (pagini pe minut), de obicei masurata separat pentru alb-negru si pentru color.
Formatul maxim — A4 la majoritatea, A3 la modelele mai mari.
Costul pe pagina — pretul consumabilelor impartit la numarul de pagini pe care le scot. Este parametrul care decide la tiraje.
Tiparirea fata-verso automata (duplex) si modul de conectare (USB, retea prin cablu sau fara fir).
La inceput, plotterele desenau efectiv: un brat cu penite se deplasa pe doua axe si trasa linii, motiv pentru care erau folosite la desen tehnic si arhitectura. Astazi cele mai multe plottere de format mare tiparesc tot cu jet de cerneala, dar pe latimi de ordinul metrului si pe lungimi limitate practic de rola.
Exista si plotterul de taiere: in locul capului de scris are un cutit fin, care decupeaza folie autocolanta dupa contur — litere, sigle si forme pentru afise, vitrine sau decor de scena.
Avantaje: formate pe care nimic altceva din laborator nu le poate scoate. Dezavantaje: aparat scump, lucreaza lent, cere consumabile speciale si un fisier pregatit corect la dimensiunea reala.
4. Imprimanta 3D — iesirea pe care o tii in mana
Pentru spectacolul clasei ai nevoie de o brosa cu un simbol inventat de voi, in patru exemplare identice. Nu exista in magazine si nu ai unde o comanda. O desenezi ca model tridimensional si o lasi peste noapte la imprimanta 3D a scolii: dimineata sunt acolo, ca obiecte adevarate.
Cu filament (FDM): un fir de plastic (PLA, PETG) este tras intr-o duza incalzita, se topeste si se depune pe masa, rand cu rand. Este cea mai raspandita in scoli: ieftina, curata, usor de supravegheat.
Cu rasina: o rasina lichida este intarita cu lumina, strat cu strat. Detaliul iese mult mai fin — potrivit pentru piese mici si bijuterie — dar rasina lichida are miros, se manipuleaza cu manusi si piesele au nevoie de spalare si de intarire dupa tiparire.
Volumul de constructie — cat de mare poate fi obiectul, dat ca latime × adancime × inaltime in milimetri. Peste aceste limite, piesa se taie in bucati si se lipeste.
Inaltimea stratului — grosimea unui rand depus, tipic intre 0,1 si 0,3 mm. Strat subtire inseamna suprafata mai neteda si timp de lucru mult mai lung.
Diametrul duzei — frecvent 0,4 mm; o duza mai mare depune mai repede, dar cu mai putin detaliu.
Materialele acceptate — nu orice aparat poate lucra cu orice filament.
Avantaje: recuzita si obiecte unicat pentru spectacol, machete de scenografie, elemente de decor la scara, forme pentru turnare in ipsos, piese de schimb pentru un instrument sau un suport.
Dezavantaje: lucreaza in ore, nu in minute; suprafata are striuri vizibile din straturi si de multe ori cere slefuire si vopsire; ai nevoie de un model tridimensional pregatit inainte, deci munca incepe cu mult inainte de apasarea butonului.
5. Boxele — iesirea pe care o auzi
Ai inregistrat corul si asculti fisierul pe boxa laptopului: totul suna subtire, vocile de bas aproape lipsesc. Muti fisierul pe boxele din sala si dintr-odata se aude ce ai inregistrat de fapt. Inregistrarea nu s-a schimbat — s-a schimbat perifericul de iesire.
Active: au amplificator propriu si se conecteaza la priza. Le legi direct la laptop si canta. Sunt cele din laboratoare si din salile de clasa.
Pasive: nu au amplificator; au nevoie de un amplificator separat intre ele si sursa. Le intalnesti in instalatiile de sala mari.
Puterea — in wati. Compara intotdeauna puterea RMS (continua), nu cifra de varf scrisa mare pe cutie: sunt doua marimi diferite, iar a doua nu spune cat de tare canta boxa in mod real.
Raspunsul in frecventa — intervalul de sunete pe care le poate reda, in herti. Urechea unui om tanar ajunge tipic pana in jur de 20 000 Hz, iar limita de sus scade odata cu varsta. O boxa mica nu coboara la frecvente joase, si de aceea dispar basii.
Numarul de canale — 2.0 inseamna stereo (stanga si dreapta), 2.1 adauga un subwoofer pentru frecventele joase.
Modul de conectare — mufa jack de 3,5 mm, USB, HDMI (cand sunetul merge spre televizor sau proiector) sau Bluetooth.
Castile sunt tot periferic de iesire. Un set de casti cu microfon inseamna de fapt doua periferice intr-o singura carcasa: unul de iesire (castile) si unul de intrare (microfonul).
Bluetooth este comod, dar introduce o mica intarziere intre imagine si sunet. Cand montezi un clip pe ritm sau canti peste un acompaniament, foloseste legatura prin cablu.
6. Periferice de intrare-iesire — acelasi dispozitiv, in ambele sensuri
Desenezi pe tableta cu stiloul. Suprafata pe care apesi este si suprafata pe care apare linia. Nu sunt doua dispozitive alaturate: e unul singur, care merge in ambele sensuri.
Cum merge: peste ecran sta un strat sensibil la atingere. La tipul capacitiv — cel din telefoane si tablete — degetul modifica local un camp electric si asa este detectata pozitia; suporta mai multe degete simultan (multi-touch). La tipul rezistiv, mai vechi, doua folii se ating sub apasare; merge si cu manusa sau cu un varf de plastic, dar cere apasare si e mai putin precis.
Intrarea este atingerea, iesirea este imaginea afisata sub deget.
Parametri: diagonala si rezolutia ecranului, numarul de puncte de atingere simultane, tipul stratului tactil, suportul pentru stilou cu sensibilitate la presiune.
Avantaje: lucrezi direct pe imagine, fara maus intermediar — de aici succesul lui la desen si la montaj. Dezavantaje: mana acopera exact zona in care lucrezi, ecranul se murdareste de amprente, iar degetul este mai gros si mai putin precis decat un varf de stilou.
Cum merge: butoanele, manetele si senzorii trimit comenzi spre calculator — asta e intrarea. In sens invers, calculatorul comanda motoarele de vibratie sau mecanismele de feedback haptic din controler, iar tu simti in maini un raspuns: o zguduitura, o rezistenta la apasare. Asta e iesirea, si de aceea dispozitivul este de intrare-iesire, nu doar de intrare.
Parametri: tipul conexiunii (cablu sau fara fir), autonomia bateriei, tipul de feedback (vibratie simpla sau haptic mai fin), numarul de axe si de butoane.
La arte: controlerul nu se foloseste doar in jocuri. Este o interfata ieftina si robusta pentru instalatii interactive, pentru miscarea unei camere virtuale intr-o scena proiectata pe fundal sau pentru declansarea unor efecte in timpul spectacolului.
Cum merge: NFC inseamna comunicatie de camp apropiat: un schimb radio pe distanta foarte mica, uzual sub 10 cm, la frecventa de 13,56 MHz. Cele doua dispozitive trebuie practic apropiate unul de altul.
De ce este intrare-iesire: telefonul poate citi o eticheta NFC (intrare), dar poate si scrie pe ea sau se poate prezenta el insusi ca eticheta in fata unui cititor (iesire). Aceeasi antena, ambele sensuri.
Unde il intalnesti: plata contactless cu cardul sau cu telefonul, cartele de acces, abonamente si bilete.
La arte: o eticheta NFC lipita pe rama unei lucrari sau pe afis poate deschide, la o atingere, pagina cu descrierea lucrarii, biografia autorului sau o inregistrare audio cu explicatia lui. Atentie: functioneaza doar daca telefonul vizitatorului are modul NFC — nu toate il au — deci pune si o alternativa vizibila, de exemplu un cod QR.
7. Unde le conectezi si le reglezi: Windows 11 si Ubuntu
Mai sunt cinci minute pana la prezentare, ai bagat cablul HDMI in proiector si peretele a ramas negru. Nu e stricat nimic: aproape intotdeauna e una dintre trei cauze, si toate se rezolva din doua locuri ale sistemului de operare.
Ecrane si videoproiector: Setari > Sistem > Afisare. De aici alegi rezolutia, scalarea si, cand e conectat un al doilea ecran, sectiunea Mai multe afisaje. Scurtatura Windows + P deschide direct panoul de proiectare, cu variantele: numai ecranul PC, Duplicare, Extindere, numai al doilea ecran.
Imprimanta si plotterul: Setari > Bluetooth si dispozitive > Imprimante si scanere > Adaugare dispozitiv. Aici apar si imprimantele din retea.
Boxe si casti: Setari > Sistem > Sunet. Alegi dispozitivul de iesire si poti regla volumul separat pentru fiecare aplicatie.
In aplicatii: Ctrl + P deschide dialogul de tiparire, unde alegi imprimanta, formatul si numarul de exemplare.
Ecrane si videoproiector: Settings (Setari) > Displays (Afisaje) — rezolutia si modul de lucru cu doua ecrane (Join Displays pentru extindere, Mirror pentru duplicare).
Imprimanta: Settings > Printers (Imprimante) > Add (Adaugare).
Boxe si casti: Settings > Sound (Sunet) > Output Device (dispozitiv de iesire).
In aplicatii: Ctrl + P deschide tiparirea la fel ca in Windows.
Diferenta principala: in Ubuntu nu exista panoul Windows + P; alegerea intre duplicare si extindere se face din Displays. In rest, logica este aceeasi: acelasi tip de setare, alt nume de meniu.
1. Cablul si sursa selectata pe proiector din telecomanda: HDMI 1 sau HDMI 2. Aparatul poate astepta semnal pe alta intrare decat cea in care ai bagat cablul.
2. Modul de afisare: Windows + P > Duplicare (in Ubuntu: Displays > Mirror). Daca laptopul e pe Extindere, imaginea exista, dar e trimisa pe un ecran pe care nu il vezi.
3. Rezolutia: daca laptopul trimite o rezolutie pe care proiectorul nu o accepta, ecranul ramane negru. Coboara la o rezolutie obisnuita, de exemplu 1920×1080.